SINDROMUL HUBRIS: CÂND PUTEREA ÎNCEPE SĂ TE SCHIMBE FĂRĂ SĂ IȚI DAI SEAMA

Ionuț Popovici
15 mai
3 min de citit

Actualizată în: 17 mai

Există un fenomen real, studiat în psihologie și leadership, numit Sindromul Hubris. Nu este doar o figură de stil pentru aroganță, ci descrie o schimbare concretă care apare la unii oameni atunci când ajung să aibă multă putere. Cuvântul vine din Grecia Antică și înseamnă, simplu spus, „a pierde măsura”. Nu doar a fi mândru, ci a ajunge să crezi că regulile nu mai sunt pentru tine și că vezi lucrurile mai bine decât toți ceilalți.

O schimbare care apare treptat

Problema este că această transformare nu se produce brusc. Nu există un moment clar în care un om devine „altul”.

Totul începe normal:

ai rezultate bune,
ești apreciat,
oamenii te ascultă.

Apoi te obișnuiești cu această validare. După aceea începi să te bazezi tot mai mult pe ea. În timp, fără să-ți dai seama, ajungi să crezi că ai mereu dreptate. Aici apare riscul real.

Când adevărul începe să dispară din jurul liderului

Pe măsură ce un om capătă putere, începe să audă tot mai puțin adevărul. Nu pentru că adevărul nu mai există, ci pentru că cei din jur devin mai atenți la ce spun. Unii evită să contrazică din teamă. Alții din interes. Alții pur și simplu pentru că este mai comod. În timp, în jurul liderului rămân mai ales cei care confirmă, nu cei care corectează. Fără acest echilibru, apare o problemă simplă, dar gravă: deciziile încep să fie luate pe baza unei realități incomplete.

Siguranța aparentă care ascunde lipsa întrebărilor

La suprafață, poate părea un lucru bun. Liderul pare sigur pe el, hotărât, rapid în decizii.

Dar, în realitate, siguranța nu mai vine din claritate, ci din lipsa întrebărilor. Nu mai verifică dacă are dreptate, pentru că a ajuns să creadă că are. În timp, acest lucru schimbă și echipa din jur.

Nu mai rămân neapărat cei mai competenți, ci cei care se adaptează cel mai bine stilului liderului. Oamenii care spun lucruri incomode pleacă sau sunt îndepărtați. Odată cu ei dispare și echilibrul.

Ce se întâmplă cu organizațiile afectate

Organizațiile influențate de acest fenomen nu se prăbușesc imediat. La început, totul pare să funcționeze. Dar treptat apar semnele:

oamenii nu mai spun ce gândesc,
inițiativa scade,
deciziile devin tot mai riscante.

Nu pentru că oamenii nu mai sunt capabili, ci pentru că mediul nu mai permite sinceritate.

Nu este doar o problemă a liderilor

Un aspect mai puțin discutat este că nu doar liderii sunt responsabili pentru apariția Sindromului Hubris.

Uneori, chiar cei din jur contribuie la această situație. Oamenii tind să prefere lideri siguri pe ei, care nu ezită și par că au toate răspunsurile. Această siguranță creează un sentiment de stabilitate, chiar dacă nu este întotdeauna reală. De aceea, Sindromul Hubris nu este doar o problemă individuală, ci și una de sistem. Apare mai ușor acolo unde:

nu există feedback real,
oamenii nu au curaj să spună ce gândesc,
autoritatea nu este pusă sub semnul întrebării.

Un fenomen mai apropiat decât credem

Nu vorbesc doar teoretic despre acest fenomen. Am întâlnit oameni care manifestă clar astfel de comportamente. Nu în poziții extreme sau excepționale, ci în contexte obișnuite, unde puterea este mai mică, dar suficientă cât să schimbe felul în care cineva se raportează la ceilalți. Tocmai asta face fenomenul mai relevant: nu este rar și nu este îndepărtat, ci mult mai aproape decât ne place să credem.

De ce este atât de greu de observat

Cea mai mare dificultate este că omul afectat nu își dă seama.

Din interior:

deciziile par corecte,
direcția pare clară,
totul pare logic.

Fără oameni care să contrazică sincer, nu există repere care să arate că echilibrul s-a pierdut.

Echilibrul se construiește, nu apare singur

Echilibrul nu ține doar de intenție, ci de modul în care este construit mediul din jur.

Este important:

să existe oameni care spun adevărul,
să existe spațiu pentru opinii diferite,
să existe loc pentru întrebări reale.

La nivel personal, soluția nu este modestia declarativă, ci deschiderea față de corecție.

Să accepți că poți greși, chiar și atunci când ai putere. Să cauți activ oameni care nu sunt de acord cu tine.

Întrebarea care rămâne

În final, problema nu este puterea în sine. Puterea nu schimbă cine ești, ci scoate mai puternic la suprafață ceea ce ești deja. De aceea, întrebarea importantă nu este dacă puterea corupe, ci ce anume amplifică în fiecare dintre noi.